Superzeroul

Mă simt mai bazat decât un zerou. Mă simt un superzerou. În vinele mele clocoteşte ceva ca un fel de reşou. Superzeroul din mine aleargă de nebun pe câmpii, şi culege de-acolo la flori şi la păpădii. În răstimpuri mai dă de câte-o ciupercă, o frige pe tălpile-ncinse de drum şi cu dinţii o-ncercă. Dacă are gust potrivit, superzeroul stă şi o roade până la asfinţit. Dacă ciuperca e expirată, superzeroul face din ea o salată pe care-o presară cu păpădii. Şi aleargă din nou de nebun pe câmpii. Superzeroul se răcoreşte doar cu reşoul. Pentru superzerou, iarna este vară din nou.

Romanul Revoluţiei Române (2)

De exemplu:

La televizor apăruse unu’, care se tot vântura cu casca lui de căpitan şi susţinea că vorbeşte în numele Armatei Române, cred că-l chema Lupoi sau aşa ceva. Pentru mine, care stăteam cu ocheanul lipit de televizor, a fost ca şi cum ăsta ar fi erupt din neant. Cine era? Ce căuta acolo? Un căpitan reprezentând Armata Română? Unde erau coloneii, generalii armatei? Cine conducea de fapt Armata asta? Sau totul era la schimb, de genul ia tu armata, eu preiau Securitatea? Cum puteam noi asculta ordine de la un căpitan, care oricum părea a fi dus cu pluta? Lupoi? Cine era Lupoi? Era fiul Lupoaicei, sau cum? Şi ce făcea acolo, cum ajunsese acolo? Păştea oile? Şi ce dracu’ anunţa, c-ar fi nu ştiu cine Ministrul Apărării? Adică el îl numea pe ministru? Înseamnă că era bazat! Înseamnă c-avea o pleiadă de miniştri în spate, pe care-i numea după poftele lui. Tu eşti ministrul 1, tu ministrul 2, iar tu, Militaru sau cum te-o mai chema, eşti ministrul 3. Eu, marele căpitan Lupoi, stau aici la televiziune şi vă numesc după cum vreau eu. Eu vă fac, fac them. A transmis Lupoi, fiul lupoaicei, direct din bârlog. Până când a apărut un general, de data asta unul real, nu ştiu cum îl chema, a spus el ceva acolo dar n-a reţinut nimeni, care a zis că ce, Revoluţia s-a făcut, armata e cu noi, dar în lipsa unui conducător al Armatei se vede nevoit, în calitate de şef al Marelui Stat Major, să preia conducerea, date fiind sinuciderea generalului Milea şi „indisponibilitatea” generalului Stănculescu, aşa că, fraţilor, singurul conducător legitim al statului român sunt eu, şi băiatul ăsta a şi citit în direct la televiziune o proclamaţie în zece puncte, nu mai ştiu ce zicea acolo, chestiile obişnuite, democraţie, România, alegeri libere, încetarea focului, alte bla-bla-uri, dar a şi zis o chestie care m-a uns pe inimă: „Imediat ce va fi ales un guvern legitim, voi ceda puterea!”.

Evadarea

Îmi zice: "Tu, când vrei să evadezi, citeşti Arhipelagul Gulag".

Ne-am luat Avatar

.. să-l rumenim bine şi să-l facem pe jar:



Sau de pe situl oficial Avatar Movie / cu subtitrare în română de la Cityplex (toate de văzut în full screen, măcar atât). Comic este că-n trailer nu prea li se văd cozile, care izbesc ochiul tot filmul. În rest... Mai degrabă filmul emo, decât eco, al secolului... Oricum, unul dintre cele mai mari filme SciFi. Deja un clasic.

Romanul Revoluţiei Române

... există? L-a citit careva? Trec 20 de ani şi nimeni nu scrie acea Carte, pe care literatura română era datoare s-o dea, pentru care un Llosa şi-ar fi smuls părul din cap? Am mai spus undeva că asta-i o formă gravă de autism, aproape irecuperabilă. Păi vine Herta Müller şi bagă un Nobel cu nişte chestii de pe vremea lui Ceaşcă, în timp ce poetaştrii noştri "orbitori" consumă o mie de pagini ca să ajungă, pe finiş, la nu ştiu ce revoluţie a statuilor din Bucureşti? Este puţin zis că suntem retardaţi. Suntem retarzi atât de întârziaţi încât pentru noi ora (anul, secolul, mileniul) nici nu mai contează în absolut. Cum se face că toată literatura noastră geme astăzi de fantasy, de (auto)biografism, de violenţă imberbă şi gratuită? Cum nu se apucă unul, măcar, de un subiect cu adevărat mare? Da, măi, despre asta-i vorba: despre o carte care să arate virilitate. Ca să nu spun mai mult. Eu aş decreta asta prioritate naţională. Eu cred că doar asta ne va scoate din criză.

[Fără aparent nicio legătură, iată un exemplu. Ion Bârlădeanu şi viaţa şi filmul său. Imaginea provine de aici.]

Vremea după Google

... de astăzi, 14 decembrie:

Joaca s-a terminat

Tot ceea ce s-a întâmplat zilele astea a fost atât de lipsit de sens, de fără finalitate, încât am fost anesteziat. Rar îmi amintesc să fi spus mai mult de două vorbe, sau să nu mă fi mişcat ca teleghidat. Şi mai rar, momente în care să fi scos capul din toropeală, să fi deschis cumva ochii mai tare, cam la fel ca atunci când te trezeşti din beţie, doar pentru a cădea în alta mai cruntă. Şi peste toate, senzaţia cumplită de vinovăţie, pe care n-am mai trăit-o din copilărie. Eram pe un derdeluş, iarna, parcă plutind pe săniuţa mea verde, între chiotele celorlalţi copii. Şi deodată a apărut în faţa mea tata, îmbrăcat militar, impunător întru totul. Mi-a spus şi m-a întrebat totodată: "A murit bunicul. Mergi acasă sau mai rămâi la joacă?". Fără să mă gândesc că îl întristez, deşi intuiam asta, am strigat vesel că "Mai rămân!". S-a îndepărtat cu umerii susţinuţi parcă de uniformă. Peste puţin timp, am luat şi eu drumul spre casă, îngrijorat de căderea aceea bruscă, aproape de surparea dintre umerii tatălui meu. Bănuiam, sau ştiam, că joaca se terminase. Ştiu acum că joaca s-a terminat.

Dumnezeu să-l odihnească pe Marin Mincu

... care s-a stins astăzi de dimineaţă, după trei zile de suferinţă. Euridice a rămas fără Orfeu.

Ultimul articol din Cotidianul (publicat pe 3 decembrie?!). Ce vervă!

Blogul deschis de Sorin DInco în memoria lui.

Şi o chestie foarte frumoasă de-a lui Mihail Vakulovski.

De luni, sicriul va fi depus la sediul Uniunii Scriitorilor, urmând ca marţi, de la orele 10, să aibă loc slujba de la biserica Amzei, după care Marin Mincu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu.

Să-i ţinem pumnii lui Marin Mincu

... care iarăşi şi-a înscenat un accident, de data aceasta unul vascular, şi se află internat în momentul de faţă la spitalul Elias în stare gravă. Trebuie neapărat să-i citim cartea în care ne va povesti şi această liminară experienţă a sa.

Mizerii, mizerii

Comentatorul TVR de la meciul Unirii Urziceni cu Sevilla, Marian Olaianos, forţat prin SMS-uri să anunţe că în tribună se află Mircea Geoană (“Atmosferă de meci mare. Multe VIP-uri în tribună. Candidatul la prezidenţiale Mircea Geoană e şi el aici"). SOV spunându-i moderatoarei Oana Stancu, de la Realitatea, că "tocmai vi s-a redus salariul cu 50%", şi după câteva secunde de suspans adăugând viclean: "acum câteva luni". Patriciu, la aceeaşi emisiune Ora de foc, anunţând că nu-l suportă pe Băse fiindcă "a lovit cu pumnul un copil". În seara asta, de la orele 20, Băsescu invitat tot la Realitatea, şi fix la un sfert de oră după începutul emisiunii, pe situl ziarului Gardianul apare clipul profeţit de Patriciu (vedeţi "desfăşurătorul" aici), în care candidatul prezidenţial, pe atunci, loveşte un copil la un miting electoral de prin Prahova. Băsescu rămas cu gura căscată, la fel ca Oana Stancu, ca Olaianos. Alegerile sunt pe trei sferturi pierdute, indiferent dacă imaginile sunt trucate sau nu. L-au făcut pe Băse? L-au făcut!

Întâmplător, citesc acum o carte a Ruxandrei Cesereanu, despre Imaginarul violent al românilor. Ce-am mai nimerit-o!

Avem preşedinte!

... nu Băsescu, nu Geoană, nu Antonescu. Unul şi mai tare, venit special de la Paris! Îi place şi de Tudor Chirilă, da! Ba chiar şi de Patriarh! Crede cu tărie, da! L-a citit şi pe Cărtărescu! Şi Cărtărescu l-a citit pe el!

Crin n-are chef azi

M-am uitat şi eu, ca toată lumea, la festivalul de recitări din seara asta. Fiecare a venit cu placa lui sub braţ de acasă. Crin a fost cel mai proaspăt, Geoană cel mai galant, Băse cel mai obosit. Li s-a cerut la un moment dat candidaţilor să numească un model personal şi contemporan, adică încă în viaţă. Din plăcile lor, au zis ba "Soţia mea" (Băse), ba "Patriarhul Daniel" (Geoană). Crin a lăsat pe toată lumea cu gura căscată zicând "Tudor Chirilă" (în fundal, Petre Roman şi Tăriceanu schimbau priviri mirate, întrebându-se "cine-i ăsta?". Pariem că la confruntarea următoare Băsescu va declara că ascultă non-stop Vama Veche, la fel cum face de cinci ani cu Levantul lui Cărtărescu?). Oricum, asta da viaţă de preşedinte - i-auziţi aici:

Geoană crede cu tărie că trebuie să găsim tăria

Din "prima confruntare între Crin Antonescu şi Mircea Geoană", cum o intitulează pompos Antena 3. De fapt vreun sfert de oră în care s-au suprapus cei doi în cadrul Sintezei zilei a lui Mihai Gâdea, dar suficient pentru ca Geoană s-o comită din nou. Ce fel de tărie caută Mircea Geoană? Poate aceea care să-l ducă în turul 2, unde Antonescu i-a luat deja faţa?

Cu musca pe ecran

A intrat o muscă prin fereastra deschisă şi s-a aşezat pe ecranul monitorului. Am observat cu stupoare că stătea chiar pe săgeata de mouse, de parcă ar fi plutit pe ea. Am mişcat săgeata şi musca, ascultătoare, a urmat-o cu mişcări fine din picioruşe. Am pus săgeata peste un link şi săgeata s-a transformat într-o mânuţă albă. Musca, speriată, şi-a luat zborul din ecran, direct prin fereastra deschisă.

Băsescu citeşte iarăşi Cărtărescu

La confruntarea de astăzi de la Cluj cu Crin Antonescu (care, fie vorba-ntre noi, a fost cam şters), Traian Băsescu a declarat că ultima carte citită a fost Levantul lui Mircea Cărtărescu, întrucât, a mai zis, încearcă să se pună la curent cu operele "aproape clasicilor români în viaţă" (la care unul dintre susţinătorii pedelişti din spate, cred că însuşi Emil Boc, s-a şi grăbit să aplaude de parcă preşedintele spusese cine ştie ce glumă). Dacă ţin eu bine aminte, acum cinci ani Băsescu citea tot Cărtărescu, şi tot Levantul, nu-i aşa? Asta înseamnă că fie n-a mai citit nimic de atunci, fie îl reciteşte periodic de câte ori candidează, ca Becali cu Manualul războinicului luminii al lui Coelho.